Alianța Nord-atlantică și-a consolidat rolul în Europa de Est, cu scopul de a descuraja potențiali agresori și pentru a le oferi asigurări aliaților săi din regiune în contextul războiului din estul Ucrainei, unde Moscova este acuzată că-i susține pe separatiștii proruși, după ce a anexat Crimeea. Rusia dezminte aceste acuzații.
Cele șase centre NATO au misiunea să asigure coordonarea și pregătirea echipelor speciale de intervenție rapidă ale Alianței, să coordoneze exercițiile și să planifice activitățile militare ale blocului în regiune.
Fiecare dintre ele urmează să aibă aproximativ 40 de oameni până la sfârșitul anului.
Centrele „și-au început activitatea, dar nu sunt încă operaționale la capacitatea maximă”, a declarat un purtător de cuvânt al NATO.
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice Jens Stoltenberg urmează să participe joi la ceremonia de inaugurare a Centrului de Comandă și Control din Lituania.
Decizia înființării acestor Unități de Integrare a Forțelor NATO a fost luată la Summitul din Țara Galilor, în septembrie 2014.
Centrele urmează să fie deplin operaționale până la viitorul summit al Alianței Nord-Atlantice, prevăzut în iulie 2016 la Varșovia, a precizat purtătorul de cuvânt.
NATO efectuează în prezent, în Europa, exerciții comune ale forțelor aeropurtate ale unor state membre. Este vorba despre cele mai importante exerciții ale blocului militar în Europa de la sfârșitul Războiului rece și până în prezent.